Obsesia românului pentru „masa plină” / De ce gătim de Revelion de parcă vine foametea, doar ca să aruncăm jumătate la gunoi pe 2 ianuarie

Intră în orice supermarket în ultimele zile din decembrie și vei vedea același spectacol apocaliptic: coșuri pline până la refuz, munți de carne, cofraje de ouă stivuite și oameni care se luptă pe ultima legătură de pătrunjel de parcă aprovizionarea s-ar opri definitiv pentru următorii zece ani.

De Revelion, românul nu mănâncă pentru a se hrăni; românul mănâncă pentru a demonstra că „are de toate”. Este un ritual de etalare a opulenței care, din păcate, se termină invariabil la ghena de gunoi în primele zile din ianuarie.

Obsesia românului pentru „masa plină”

Psihologii spun că această obsesie pentru mesele care „se curbează” sub greutatea platourilor vine dintr-o traumă istorică.

Generații întregi au trăit cu frica de lipsuri, iar masa de Revelion a devenit, în timp, o formă de revanșă în fața destinului. Dacă masa e plină, înseamnă că anul a fost bun și că următorul va fi și mai bun. „Să nu cumva să lipsească ceva!” este fraza care guvernează bucătăriile noastre.

Doar că, în prag de 2026, lucrurile nu mai stau așa. Nu mai trăim în vremuri de lipsuri. Supermarketurile se redeschid pe 2 ianuarie, iar multe magazine mici de cartier sunt deschise chiar din 1 ianuarie. Ai de unde să-ți cumperi o apă, un suc sau ceva dulce fără probleme. Ca să nu mai vorbim de benzinării, care sunt deschise non-stop. Dacă stai la oraș, e aproape sigur că ai una la câțiva pași și poți lua ceva rapid, în caz că ai mâncat prea mult sau „s-a terminat” ceva de pe masă.

„Să fie de toate”

Dar, să fim sinceri și să recunoaștem: majoritatea dintre noi am fost crescuți cu această mentalitate. Și eu, la rândul meu, am crescut în casa în care pregătirile de Revelion începeau cu trei zile înainte. Mama și bunica transformau bucătăria într-o fabrică de mâncare, unde aburii sarmalelor se amestecau cu mirosul de friptură și cozonac.

Regula era clară: trebuia să te prindă ora 12 noaptea cu masa plină. Nu era suficient să ai mâncare; masa trebuia să fie „îngropată” sub farfurii. Exista această superstiție tacită că, dacă la miezul nopții ai un colț de masă gol, așa îți va fi și anul – gol și sărac.

Ne-am obișnuit să credem că abundența vizuală de la miezul nopții ne garantează succesul financiar. Am fost învățați că a fi o gazdă bună înseamnă să nu lași musafirul să respire între felurile de mâncare.

Această mentalitate a deformat inclusiv modul în care evaluăm restaurantele. În poporul nostru, când cineva recomandă un local spunând că „acolo se mănâncă bine”, nu se referă aproape niciodată la plating-ul sofisticat sau la ingredientele rare. În traducere liberă, „se mănânca bine” înseamnă că porțiile sunt uriașe.

Dacă mergem la un restaurant unde porțiile sunt mici, dar rafinate, plecăm indignați: „Am dat o grămadă de bani și am plecat flămând!”.

Pentru români, respectul se măsoară în gramele de carne din farfurie. Cantitatea bate calitatea de fiecare dată, iar masa de Revelion este apogeul acestui cult al volumului.

Destinul tragic al meniului de Revelion

Platourile cu aperitive

• Rol în noaptea de Revelion: Decor de opulență și demonstrație de forță (minim 10 feluri de mezeluri și brânzeturi). Sunt „piesa de rezistență” la ora 21:00.
• Destinația pe 1 ianuarie: Gustare forțată la micul dejun. După ce au stat seara câteva ore pe masă în căldura din sufragerie, brânza se îngălbenește, mezelurile se oxidează iar marginile încep să se usuce.
• Destinația pe 2 ianuarie: Coșul de gunoi (aspectul este deja neapetisant).

Salata Boeuf

• Rol în noaptea de Revelion: Consumată compulsiv la ora 22:00. Este vedeta incontestabilă și se face obligatoriu la lighean, ca să ajungă „la toată lumea”.
• Destinația pe 1 ianuarie: Probabil singurul fel de mâncare consumat la micul dejun, prânz și cină.
• Destinația pe 2 ianuarie: Coșul de gunoi. Maioneza începe să fermenteze, iar gustul devine dubios. În plus, nimeni nu mai vrea carbohidrați pe 2 ianuarie.

Piftia

• Rol in noaptea de Revelion: Preparată „ca la mama acasă” în 10 farfurii adânci. Este testul de măiestrie al gospodinei.
• Destinația pe 1 ianuarie: Servită cu mult muștar, încercând să „mai ia cineva o bucată”. Este un preparat care își pierde farmecul după prima zi.
• Destinația pe 2 ianuarie: La câinii din fața blocului (în cel mai fericit caz).

Sarmalele

• Rol în noaptea de Revelion: „Obligatorii” pentru tradiție. „Trebuie” să avem cel puțin 40 de bucăți în oală, „să ajungă”.
• Destinația pe 1 ianuarie: Reîncălzite a treia oară.
• Destinația pe 2 ianuarie: Dosite în fundul frigiderului pentru a fi uitate timp de o săptămână.

Friptura de porc/vită

• Rol în noaptea de Revelion: Felul principal care vine când toată lumea e deja plină și nimeni nu mai poate înghiți.
• Destinația pe 1 ianuarie: Tăiată feliuțe subțiri și mâncată rece, de „foamea” de după mahmureală.
• Destinația pe 2 ianuarie: Uitată pe aragaz în tavă sau aruncată, pentru că reîncălzită e tare ca talpa.

Peștele

• Rol in noaptea de Revelion: Pentru „a te strecura prin noul an”.
• Destinația pe 1 ianuarie: Nimeni nu prea mai vrea pește când au mai rămas mezeluri, salata beouf și/sau friptură.
• Destinația pe 2 ianuarie: Aruncat imediat. Peștele gătit nu rezistă și începe să prindă miros.

Cozonacul

• Rol în noaptea de Revelion: „Să avem de dat și la musafiri”. Decor pe colțul mesei. Nu prea se mănancă, mai ales că „avem și tort”.
• Destinația pe 1 ianuarie: Ignorat în favoarea fructelor sau a tortului.
• Destinația pe 2 ianuarie: Se dă la păsări sau se aruncă pentru că s-a întărit.

Pe lângă toate aceste feluri de mâncare, masa este îngropată sub alte platouri cu sărățele, alune, caju sau tot felul de chestii de ronțăit care stau pe acolo doar ca să nu se vadă fața de masă. Și nu mai zic de tonele de alcool care curg în noaptea aia.

Pentru unii, Revelionul începe cu lista de băuturi

Mai există o categorie, mai ales printre cei de 18-20 de ani, poate chiar 30. Pentru ei, Revelionul nu e despre sarmale sau salată boeuf, ci despre băutură. Și aici apare exact aceeași problemă ca la mâncare: se cumpără mult prea mult.

Încep calculele alea clasice și inutile: „Bă, tu cât bei?”. De parcă cineva știe dinainte. Așa că, preventiv, se mai ia un bax de bere, încă o sticlă de whiskey, „să fie”. Că poate se bea mai mult decât ne-am gândit sau că „mai vine și Gigel”, iar pe el îl știe toată lumea: bea mult.

Partea bună e că, spre deosebire de mâncare, alcoolul nu se strică dacă rămâne nedesfăcut. Poți să-l bei și peste o lună, și peste trei, fără nicio problemă.

Dar nu, noi ținem neapărat să fie totul pe masă fix în noaptea de Revelion, de parcă ar fi ultima masă înainte de apocalipsă.

Și în 2026 ipocrizia începe după 5 ianuarie

E suficient să te uiți la ghenele dintre blocuri pe 2 sau 3 ianuarie ca să înțelegi tot. Pungi cu friptură neatinsă, caserole pline cu salată boeuf, mâncare bună aruncată lângă resturi de artificii. O vezi și ți se taie cheful. Nu pentru că a expirat, ci pentru că a fost făcută prea mult, fără niciun rost.

Adevărul e simplu și îl știm cu toții. Știm că gătim prea mult. Știm că nu mâncăm nici jumătate. Și totuși, umplem coșurile până dau pe-afară doar pentru sentimentul ăla de moment că „ne permitem”. Nu cumpărăm ca să mâncăm, ci ca să ne simțim bine cu noi înșine.

Umplem coșurile până la refuz doar pentru acel sentiment trecător și gol că „ne permitem”. Cumpărăm tone de mâncare și băutură ca să ne hrănim egoul, nu burta, și să ne simțim „oameni mari” măcar o noapte pe an.

Cea mai mare ironie apare însă câteva zile mai târziu. După ce am aruncat jumătate din mâncare la gunoi, ne întoarcem liniștiți la joburile noastre. Acolo, cu o cafea în mână, vorbim, de cele mai multe ori cu o superioritate de neatins, despre „sustenabilitate”, despre salvarea planetei, reciclare și alte cuvinte mari învățate la ședințe.

Și nu e ca și cum n-am vedea ce facem. Doar alegem să trecem mai departe.

Problema nu e că nu știm. Problema e că știm și facem la fel, an de an.