Dacă Brigitte Bardot ar debuta azi, ar fi „anulată”? O întrebare incomodă, dar necesară

O celebritate crescută într-o lume fără filtre

Brigitte Bardot a devenit faimoasă într-o perioadă în care nu exista presiunea declarațiilor perfecte. Nu existau Twitter, Instagram sau TikTok. Interviurile nu erau transformate în titluri scoase din context, iar o opinie spusă prost nu genera, în câteva ore, un linșaj public.

Spunea ce gândea, iar publicul lua asta drept autenticitate, nu pericol public.

Astăzi, lucrurile stau total diferit. O propoziție scoasă din context poate deveni virală în câteva minute. O opinie nepopulară poate duce la campanii de boicot, pierderi de contracte și stigmatizare publică.

În acest peisaj, o personalitate ca Bardot ar fi permanent sub lupă.

De la adolescentă timidă la simbol erotic

Brigitte Bardot s-a născut în 1934. A fost un simbol al cinematografiei franceze a anilor ’50-’60, devenind rapid o figură iconică a feminității. Și-a început cariera ca model – la doar 15 ani apărea pe coperta revistei Elle – și a pătruns în lumea filmului întâlnindu-l pe regizorul Roger Vadim, cu care s-a căsătorit în 1952.

Rolul din Et Dieu… créa la femme (1956, r. Roger Vadim) a fost explozia. Bardot nu mai era doar o actriță. Era o fantezie colectivă, un simbol al libertății sexuale feminine într-o epocă profund conservatoare.

Critici de renume au văzut în Bardot o emblema a emancipării. Filosoafa Simone de Beauvoir o descria drept „o femeie cu un simț al libertății uluitor… [Bardot] nu încearcă să șocheze, își urmează instinctele… Aceasta este însuși substanța ei”.

În 1973, după aproape 20 de ani de celebritate, Bardot a șocat lumea anunțându-și retragerea din actorie. Ea a denunțat lumea filmului ca fiind „putredă” și a preferat să se izoleze de faima care îi adusese și multă nefericire personală.

În anii ’70 Bardot s-a reinventat ca militantă pentru drepturile animalelor, declarând: „Aceasta este singura mea bătălie, singura direcție pe care vreau să o dau vieții mele”. În 1986 a înființat Fundația Brigitte Bardot pentru protecția animalelor, finanțată inclusiv prin licitarea bunurilor sale personale.

De-a lungul anilor, Bardot a militat contra cruzimii – de la vânătoarea de foci (campanie ce a contribuit la interzicerea importului de blănuri de baby-seal în UE) la transportul și sacrificarea inumană a animalelor de fermă.

Totodată, viața personală a actriței a luat o turnură conservatoare: în 1992 s-a căsătorit cu Bernard d’Ormale, fost consilier al liderului de extremă dreaptă Jean-Marie Le Pen.

După retragerea din cinema, Bardot și-a declarat deschis simpatiile politice față de dreapta radicală, susținând pe rând Frontul Național al lui Le Pen tatăl și pe fiica acestuia, Marine Le Pen – pe care a numit-o „Ioana D’Arc a secolului XXI”.

În anii 2000, Bardot era la fel de cunoscută pentru activismul său fervent în sprijinul animalelor, cât și pentru declarațiile sale controversate, care i-au umbrit aura de legendă a filmului.

Declarațiile controversate ale lui Bardot

Atitudinnea față de imigrație și islam

După 1990, Bardot a devenit o voce vehementă împotriva imigrației non-europene și a influenței islamului în Franța. În repetate rânduri, ea a descris comunitatea musulmană într-un mod insultător, ceea ce a atras condamnări penale pentru incitare la ură rasială.

Între 1997 și 2008, instanțele franceze au găsit-o vinovată de șase ori pentru astfel de afirmații. Într-un caz, i s-a aplicat o amendă de 15.000 € după ce a descris musulmanii drept „această populație care ne distruge țara”.

Prima controversă majoră a izbucnit în 1996, când Bardot a publicat o scrisoare deschisă în Le Figaro condamnând ritualul sacrificiilor de oi de sărbătoarea Eid al-Kebir. Ea avertiza atunci că „sărbătoarea va umple de sângele oilor sacrificate pământul Franței”, numindu-i pe practicanții islamici o amenințare și sugerând că „într-o zi ne vor măcelări pe toți, și bine ne vor face”.

Astfel de retorică, asimilând imigranții musulmani cu teroriști sau barbari, a fost primită cu indignare. Grupurile pentru drepturile omului (precum Liga Contra Rasismului și Antisemitismului – LICRA) au acționat-o în justiție de mai multe ori. Bardot s-a apărat susținând că nu este rasistă „în adâncul sufletului”, însă afirmațiile sale – de la denunțarea “islamizării Franței” și până la a clama nostalgic o “Franță curată” – au fost adesea catalogate drept islamofobe.

Faptul că și-a motivat uneori ieșirile prin grija față de animale (de exemplu, criticând tăierea ritualică halal) nu a atenuat reacțiile negative; dimpotrivă, mulți au perceput declarațiile sale ca pe un paravan pentru prejudecăți xenofobe.

Opinii despre feminism și rolul femeii

În contrast cu imaginea sa de pionieră a libertății sexuale feminine, Brigitte Bardot a respins explicit feminismul contemporan. „Feminismul nu-i de mine; îmi plac bărbații”, a declarat ea tranșant într-un interviu din 2025.

Bardot consideră că mișcarea feministă modernă a denaturat relațiile dintre sexe, iar #MeToo i s-a părut o exagerare ipocrită. În 2018, s-a alăturat unui grup de femei (din care făcea parte și Catherine Deneuve) care au semnat o scrisoare deschisă ce denunța “vânătoarea de vrăjitoare puritană” a campaniei #MeToo.

Într-un interviu pentru Paris Match, Bardot a afirmat că:

“...numeroase actrițe cochetează cu producătorii ca să obțină un rol. După aceea, ca să se vorbească despre ele, spun că au fost hărțuite… Eu nu am fost niciodată victima hărțuirii. Mi se părea drăguț când mi se spunea că sunt frumoasă sau că am un funduleț drăguț”

Ea a calificat majoritatea acuzațiilor de hărțuire drept „ipocrite și ridicole”, susținând că în fond astfel de dezvăluiri “mai mult le fac rău [femeilor] decât bine”.

Această poziție – percepută ca o trivializare a experiențelor victimelor – a generat la rândul ei reacții dure în spațiul public, accentuând ruptura dintre Bardot și noile generații de femei.

Mai mult, Bardot a luat fățiș apărarea unor bărbați celebri acuzați de agresiuni sexuale. De pildă, în 2025, înaintea verdictului în procesul actorului Gérard Depardieu, Bardot a deplâns consecințele pentru acesta: „Cei care au talent și pun mâna pe fundul unei fete sunt aruncați în șanț… nu mai pot trăi deloc”, a spus ea, subliniind din nou că nu împărtășește valorile feminismului actual.

Astfel de comentarii au izolat-o și mai mult pe Bardot de opinia publică.

Alte remarci rasiste, homofobe sau xenofobe

"Palmaresul" declarațiilor jignitoare făcute de Bardot nu se limitează la musulmani sau feministe.

În 2003, Bardot publica volumul “Un cri dans le silence” („Un țipăt în tăcere”), care conținea invective la adresa homosexualilor, a tinerilor, a șomerilor și a imigranților.

Actrița deplângea decăderea morală a Franței, numindu-i pe homosexuali „pederaști de duzină sau ciudați de circ” (eng. “cheap faggots or circus freaks”), iar despre șomeri spunea că “acceptă doar slujbe la negru… și trăiesc pe spinarea contribuabililor”.

De asemenea, Bardot a atacat dur și comunitatea insulei Réunion (teritoriu francez în Oceanul Indian), într-o scrisoare deschisă din 2019 în care a descris localnicii drept „sălbatici degenerați” cu „gene primitive”, acuzați că păstrează “tradiții barbare ancestrale” comparabile cu „canibalismul secolelor trecute”.

Acea scrisoare, în care Bardot condamna sacrificarea animalelor de către unii locuitori din Réunion, i-a adus cea mai recentă condamnare: în 2021 a fost amendată cu 20.000 € pentru incitare la ură rasială.

Nici comunitatea LGBTQ+ nu a fost cruțată. Bardot și-a exprimat dezgustul față de paradele gay, declarând că homosexualii „sunt împotriva naturii” (declarație pentru care a fost și ea acționată în instanță la începutul anilor 2000).

Prin astfel de ieșiri, Bardot și-a construit o reputație de persoană intolerantă, părând să deplângă tot ce nu se potrivea cu vederile sale conservatoare asupra lumii.

Faptul că ea a admis public admirația pentru politicieni de extremă dreaptă și chiar a militat alături de aceștia (în anii ’90 a susținut primari ai Frontului Național, iar publicațiile de dreapta îi găzduiau periodic scrisorile) a consolidat percepția că Bardot împărtășește ideologii naționaliste și xenofobe.

Chiar dacă actrița a încercat uneori să-și nuanțeze vorbele – de pildă, în 2004, prezentă în fața instanței și-a cerut scuze „dacă a rănit pe cineva fără să vrea”, adăugând totuși: „Printre musulmani sunt unii foarte buni și unii huligani, ca peste tot” .

Dar astfel de justificări nu au convins. Pentru opinia publică liberală, Bardot a rămas imaginea celebrității care folosește un limbaj rasist și homofob fără remușcări, sfidând normele de respect și diversitate.

Activismul pro-animale și percepția publică

Angajamentul Brigittei Bardot față de bunăstarea animalelor a fost neobosit și adesea eficient, dar nu lipsit de controverse colaterale. De la mijlocul anilor ’70, Bardot a ales explicit „animalele în locul oamenilor”, mărturisind că iubirea pentru necuvântătoare a salvat-o de mizantropie: „Niciodată un animal nu m-a dezamăgit. În schimb, am fost dezamăgită de atâția oameni”.

Ea și-a donat o bună parte din avere și și-a folosit faima pentru cauze nobile. Datorită campaniei sale din 1977 pe banchizele din Canada, opinia publică mondială a condamnat vânătoarea de pui de focă (imaginea cu Bardot îmbrățișând un pui de focă alb a făcut înconjurul lumii), iar în 1983 Comunitatea Europeană a interzis importul de blănuri de focă.

Bardot a militat împotriva vânătorii de trofee, a sacrificării tradiționale a animalelor fără asomare, a consumului de carne de cal sau de câine, devenind “portdrapelul” mișcării de protecție a animalelor din Franța.

A și amenințat că va renunța la cetățenia franceză în semn de protest: în 2013, când actorul Depardieu și-a luat cetățenie rusă din motive fiscale, Bardot a spus că îl va urma dacă autoritățile vor eutanasia doi elefanți bolnavi de la o grădină zoologică.

Pe măsură ce activismul ei a luat amploare, însă, au ieșit tot mai mult la iveală tensiunile dintre dragostea de animale și empatia față de oameni.

Celebra actriță Marlene Dietrich spunea încă din 1990 că „Brigitte Bardot e încă o legendă vie, dar a devenit atât de bizară încât și-a pierdut aura de odinioară. Admirația ei pentru câini e de-a dreptul revoltătoare când te gândești la ororile cu care se confruntă lumea – moarte, durere, mizerie, copii bolnavi și flămânzi”.

Mulți au privit cu cinism campaniile ei împotriva ritualurilor de sacrificare halal sau a coridelor, acuzând-o că „iubește animalele, dar urăște oamenii”. În replică, susținătorii ei au argumentat că vocea ei puternică a adus progrese reale în conștiința publică privind drepturile animalelor – un domeniu în care Bardot a fost înaintea vremurilor.

Cert este că în Franța anilor 2000 Bardot ajunsese percepută ca un personaj paradoxal: venerată de unii pentru consecvența cu care apără animalele, dar contestată de alții pentru limbajul și alianțele sale extremiste.

Chiar și unii admiratori recunosc că reputația actriței a fost serios șifonată de propriile ei cuvinte: „În pofida influenței pe care a avut-o în cultura franceză, mulți ar spune că reputația lui Bardot este acum pătată iremediabil”. Cu alte cuvinte, moștenirea ei publică rămâne una controversată, umbrită de întrebarea dacă scopurile nobile (protejarea animalelor) pot scuza mijloacele și mesajele pline de ură.

Brigitte Bardot și „cancel culture”

Mulți se întreabă cum ar fi fost privită Brigitte Bardot dacă ar fi apărut acum, nu în anii ’60. Răspunsul ține de un concept foarte discutat astăzi: „cancel culture”.

Pe scurt, "cancel culture" înseamnă situația în care un om cunoscut — actor, artist, jurnalist, influencer sau politician — ajunge să fie boicotat și exclus din viața profesională din cauza unor declarații sau comportamente considerate ofensatoare sau inacceptabile. De cele mai multe ori, totul pornește de pe rețelele sociale, unde reacțiile apar rapid și se amplifică.

Dacă Brigitte Bardot ar debuta azi, într-o industrie sensibilă la orice derapaj verbal, probabil nu ar rezista mult fără scandaluri majore. O actriță tânără cu declarații similare ar fi rapid izolată de branduri, studiouri și public.

Diferența este că Bardot și-a construit faima într-o altă epocă. O epocă mai lentă, mai puțin vigilentă, mai tolerantă cu excentricitățile vedetelor.

Ar supraviețui azi Brigitte Bardot acestui fenomen? Probabil nu. Însă aici apare paradoxul: tocmai personalitățile incomode au schimbat lumea.

Iar Bardot nu a fost niciodată construită să fie „corectă”, ci sinceră.