Claudiu Năsui: "Taxe mari pe muncă, taxe mari pe proprietate". Cine mai câștigă în România?

Într-o postare pe Facebook, Claudiu Năsui pune degetul pe o rană pe care clasa politică evită constant să o discute onest: dezechilibrul profund dintre taxele pe muncă și cele pe proprietate, precum și efectele reale asupra oamenilor care muncesc și asupra mediului antreprenorial.

Mesajul repetat la televizor este simplu și convenabil: „taxele pe proprietate trebuiau crescute pentru că erau mici”. Ce nu se spune aproape deloc este că taxele pe muncă în România sunt deja printre cele mai mari din Uniunea Europeană, mai ales pentru salariile mici.

Consecința directă? România ajunge să aibă cea mai mare rată de sărăcie în muncă din UE – oameni care lucrează full-time, dar care rămân săraci sau la limita sărăciei.

De la „taxe mici pe proprietate” la taxe mari peste tot

Ani la rând, România a avut un model fiscal imperfect, dar relativ clar: taxe mari pe muncă, taxe mici pe proprietate. În loc să corecteze acest dezechilibru prin reducerea poverii fiscale pe salarii, guvernele succesive au ales soluția cea mai ușoară pentru stat: au crescut și taxele pe proprietate, fără să reducă nimic în altă parte. Rezultatul? Avem astăzi taxe mari peste tot, dar fără servicii publice mai bune și fără o viață mai ușoară pentru cetățeni.

Aceeași logică apare constant și în alte analize făcute de Claudiu Năsui. În postările sale din 2025, acesta arată cum creșterile de taxe au fost dublate de explozia birocrației: capital social minim mai mare pentru firme, reguli noi pentru punctele de lucru, raportări multiple la ANAF pentru aceeași activitate. Toate acestea lovesc direct în firmele mici și în antreprenorii aflați la început de drum.

Statul strânge cureaua… dar doar pentru alții

Un alt exemplu relevant este bugetul Camerei Deputaților votat la final de 2025. După creșterea taxelor pentru populație, statul și-a permis:

• +8% la cheltuielile de personal
• +28% la sporuri și indemnizații
• +29% la bunuri și servicii
• +25% la deplasări externe

Mesajul este clar: austeritatea nu este pentru toți. Pentru sectorul privat și populația obișnuită, creșterea taxelor înseamnă prețuri mai mari și venituri mai mici. Pentru stat, înseamnă mai mulți bani de cheltuit.

Este asta mai bine?

Întrebarea pusă de Năsui rămâne esențială: este mai bine acum, când avem taxe mari și pe muncă, și pe proprietate? Pentru omul simplu, pentru angajatul cu salariu mic sau pentru antreprenorul care încearcă să supraviețuiască, răspunsul pare evident.

Fără reducerea reală a cheltuielilor statului și fără scăderea taxării muncii, România riscă să intre într-un cerc vicios: mai puțină muncă, mai puține afaceri, mai puțină bogăție produsă. Iar pe termen lung, nici statul nu va mai avea ce să taxeze.