Generația care nu va mai avea casă / De ce România riscă să devină țara chiriașilor pe viață

În anii ’90, România se lăuda cu unul dintre cele mai mari procente de proprietari de locuințe din lume. Apartamentele de stat au fost vândute pe bani puțini, iar “să ai casa ta” a devenit reflex cultural. Trei decenii mai târziu, povestea arată altfel: tinerii descoperă că locuința proprie se îndepărtează, iar chiria – sau statul la părinți – devine norma, nu excepția.

Paradoxal, tocmai “țara proprietarilor” riscă să producă o generație de chiriași pe viață.

România, campioană la proprietate. Pe hârtie.

Statisticile europene spun o poveste aparent liniștitoare. În 2024, 68% dintre locuitorii Uniunii Europene trăiau într-o locuință deținută de gospodăria lor, restul fiind chiriași. România e în topul clasamentului: aproximativ 94% dintre oameni locuiesc în case deținute de familie, cea mai mare pondere de proprietari din UE.

Și OECD confirmă tabloul: în România, peste 90% dintre gospodării sunt proprietare în toate categoriile de venit, inclusiv în rândul celor mai săraci 20% dintre locuitori.

Dar această statistică maschează două realități:

1. Proprietatea e concentrată la generațiile mai vechi – cei care au cumpărat ieftin după 1990 sau au moștenit.
2. Tinerii intră mult mai greu în joc – prețurile și condițiile actuale nu mai seamănă deloc cu cele de acum 20–30 de ani.

Pe scurt, România e “țara proprietarilor” mai ales în rândul părinților și bunicilor, nu neapărat al celor care au azi 25–35 de ani.

Europa chiriașilor: unde “a sta cu chirie” nu e o rușine

Dacă ne uităm în Vest, tabloul e altul. La nivel de UE, aproape o treime dintre oameni stau în chirie. În țări precum Germania, Austria sau Olanda, proporția chiriașilor e mult mai mare decât în România, iar locuința închiriată nu e semn de eșec, ci normalitate.

Diferența esențială nu e doar procentul, ci calitatea statutului de chiriaș:

• contracte pe termen lung, protecție puternică a chiriașilor
• reguli de creștere a chiriilor
• locuințe sociale și fond locativ public
• servicii urbane decente și infrastructură gândită pe termen lung

În România, în schimb, chiria e adesea:

• pe contract “la negru” sau parțial declarat
• ușor de pierdut (proprietarul vinde, se răzgândește, mărește brusc chiria)
• nesigură pe termen lung, cu puține garanții legale reale

Rezultatul? În timp ce în Vest poți rămâne toată viața chiriaș fără să te temi că mâine rămâi în stradă, în România chiria rămâne un aranjament fragil – tolerat, nu reglementat serios.

De ce pentru tinerii români locuința proprie se îndepărtează

Conform datelor analizate din piața românească, raportul preț/venit este în jur de 8,8 ani de venit mediu pentru o locuință tipică, la nivel național, în 2024.

Asta înseamnă, simplificat, că ai avea nevoie de aproape nouă ani în care tot venitul mergerea doar în casă, ignorând mâncare, facturi, viață. În marile orașe, raportul poate fi chiar mai dur, pentru că veniturile cresc, dar prețurile cresc și mai rapid, mai ales în zonele căutate.

Chiriile "aleargă" înaintea salariilor

Piața de închirieri s-a "înfierbântat". În București, de exemplu, estimările arată o creștere a chiriilor de aproximativ 10% între 2023 și 2024, iar randamentele mari pentru proprietari arată o cerere puternică de locuințe de închiriat.

Cu alte cuvinte, să stai în chirie devine tot mai scump, dar și să cumperi devine tot mai greu. Tinerii se trezesc prinși într-o menghină: plătesc mult pentru chirie, deci economisesc puțin pentru avans, deci rămân chiriași.

Contracte de muncă fragile, viitor incert

Munca pe proiecte, freelancingul, contractele temporare sau “pe firmă” îi fac pe mulți tineri să arate rău pe hârtie în fața băncilor. Chiar și când venitul real e bun, lipsa de stabilitate formală lovește exact unde doare: accesul la credit.

Inflație mare, dobânzi mari, frică de angajamente pe 30 de ani

Anii recenți au adus dobânzi fluctuante, cea mai mare inflație din UE și un sentiment general de nesiguranță. Ipoteca pe 30 de ani, simbol de maturizare în generația părinților, începe să semene cu o cătușă pentru generația actuală.

Mulți preferă o incertitudine controlată – chiria – în locul unei datorii uriașe într-o economie imprevizibilă.

“Țara proprietarilor” cu tineri blocați la părinți

O altă față a problemei e fenomenul tinerilor adulți care rămân mult timp în casa părintească. Datele Eurostat arată că România se află printre statele în care peste jumătate dintre tinerii între 18 și 34 de ani locuiesc încă cu părinții, unul dintre cele mai ridicate niveluri din UE.

Nu vorbim doar de studenți, ci și de angajați full-time, oameni cu job stabil, dar fără șansa reală de a-și permite o locuință decentă, singuri sau în cuplu.

În multe familii, proprietatea se transmite “în lanț”: bunicii → părinții → copiii. Și de cele mai multe ori, tinerii pleacă din orașul natal, dar nu pot cumpăra în orașul în care muncesc.

Europa vs România: două modele de “generație fără casă”

Când vorbim de “generația fără casă”, nu trebuie să ne gândim doar la România. Și în alte țări europene, tinerii se confruntă cu prețuri mari și locuințe greu accesibile.

În multe state vest-europene, însă, modelul dominant e altul:

• e normal să fii chiriaș pe termen foarte lung
• proprietatea nu e singurul indicator de reușită
• statul are politici clare de locuire: locuințe sociale, subvenții, protecția chiriașilor

În România, avem riscul să combinăm ce e mai rău din ambele lumi:

• cultural, încă îi judecăm pe cei fără casă proprie (“nu și-au făcut un rost”, “la vârsta asta n-ar trebui să mai stai cu chirie”)

• structural, nu avem un sistem de închiriere civilizat, predictibil, protejat

Rezultatul este o generație prinsă între două presiuni: presiunea culturală să fie proprietar și presiunea economică care îi spune că nu își permite.

Dacă tendințele actuale continuă, România ar putea să își păstreze, încă mult timp, statistica de “lider la proprietate” – dar asta va fi, în mare parte, moștenirea generațiilor vechi. Tinerii, mai ales în orașele mari, vor trăi alt film:

• chirie scumpă, adesea nesigură
• locuit mult timp cu părinții
• amânarea deciziilor de familie (copii, mutare stabilă)
• diferențe tot mai mari între cei cu ajutor de la familie și cei fără

În Vest, “chiriaș pe viață” poate însemna stabilitate și normalitate. În România, înseamnă instabilitate, stres și lipsă de perspectivă.