Ce este acordul UE–MERCOSUR, ce prevede și de ce este controversat

Statele membre ale Uniunii Europene au dat undă verde acordului comercial cu blocul sud-american MERCOSUR, în ciuda opoziției exprimate de mai multe guverne, în special de Franța. Decizia deschide calea pentru semnarea celui mai mare acord de liber schimb negociat vreodată de UE și mută disputa în etapele următoare, inclusiv în Parlamentul European.

Acordul UE–MERCOSUR este un tratat comercial de tip „liber schimb” negociat ani la rând între Uniunea Europeană și MERCOSUR – Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Dacă va intra în vigoare, el va crea una dintre cele mai mari zone comerciale integrate din lume, cu peste 700–800 de milioane de consumatori.

Acordul își propune să facă schimburile comerciale mai ușoare și mai ieftine, în special prin reducerea taxelor vamale și prin reguli comune pentru comerț, servicii și investiții.

Dar exact aici începe și disputa: cine câștigă și cine pierde, în special în sectoare sensibile precum agricultura.

Ce este MERCOSUR și de ce contează pentru UE

MERCOSUR este un bloc economic din America de Sud, creat pentru a facilita comerțul și cooperarea economică între statele membre. În prezent, MERCOSUR este format din Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, cele patru țări care participă direct la acordul comercial negociat cu Uniunea Europeană.

Venezuela, deși a fost admisă în trecut ca membru al blocului, are statutul suspendat și nu este inclusă în acordul UE–MERCOSUR.

Alte state din regiune, precum Bolivia, Chile sau Peru, au statut de asociat sau sunt în diferite etape de apropiere de Mercosur, dar nu fac parte din acest tratat de liber schimb.

Pentru Uniunea Europeană, MERCOSUR este important în primul rând ca piață externă mare, cu aproximativ 300 de milioane de consumatori și economii emergente care au avut, până acum, tarife ridicate pentru produsele europene.

În multe sectoare, exporturile din UE către America de Sud sunt îngreunate de taxe vamale de două sau chiar trei ori mai mari decât cele aplicate pe alte piețe.

Din acest motiv, acordul este văzut la Bruxelles ca o oportunitate de a face produsele europene mai competitive în regiune, în special în industrii precum cea auto, echipamente industriale, produse chimice și farmaceutice.

În același timp, MERCOSUR contează pentru UE și ca furnizor de produse agricole și materii prime. Țările sud-americane sunt exportatori majori de carne, zahăr, soia și alte produse agricole, care au un rol important în lanțurile de aprovizionare europene. Accesul la aceste produse, însă, este și sursa celor mai mari controverse, pentru că agricultura este un sector sensibil în UE, iar fermierii europeni se tem că importurile mai ieftine ar putea pune presiune pe prețuri și pe veniturile locale.

Dincolo de comerțul propriu-zis, relația cu MERCOSUR are și o dimensiune strategică. America de Sud este o regiune în care influența economică a Chinei a crescut constant în ultimul deceniu, iar UE încearcă să rămână un partener relevant prin acorduri comerciale și investiții.

În acest context, susținătorii acordului UE–MERCOSUR spun că miza nu este doar economică, ci și politică, deoarece acordul ar consolida relațiile UE cu state sud-americane considerate parteneri democratici și ar reduce dependența Europei de alte piețe globale mai instabile.

Ce prevede acordul UE–MERCOSUR

Acordul UE–MERCOSUR este, în esență, un tratat de liber schimb care urmărește să reducă barierele comerciale dintre Uniunea Europeană și MERCOSUR, atât pentru bunuri, cât și pentru servicii și investiții. Negocierile au durat peste două decenii, iar rezultatul este un text complex, care merge dincolo de simple reduceri de taxe vamale.

Componenta centrală a acordului este liberalizarea comerțului. Ambele părți s-au angajat să elimine treptat majoritatea taxelor vamale aplicate produselor importate. Pentru UE, obiectivul principal este accesul mai ușor pe piețele sud-americane, unde taxele pentru produse europene au fost istoric foarte ridicate. Pentru statele MERCOSUR, beneficiul constă în accesul preferențial pe piața europeană, una dintre cele mai mari și mai stabile din lume.

Acordul nu oferă însă un acces complet nelimitat pentru produsele sensibile, în special în agricultură. În cazul produselor considerate vulnerabile în UE, precum carnea de vită, carnea de pasăre, zahărul sau etanolul, accesul pe piața europeană este condiționat de cote anuale și de taxe reduse, nu eliminate complet. Aceste limite au fost introduse tocmai pentru a reduce impactul asupra fermierilor europeni și pentru a evita perturbări majore ale pieței.

Țările Mercosur s-au angajat să protejeze circa 350 de indicații geografice europene (de exemplu Champagne, Parma, Porto etc.), prevenind imitațiile locale ale acestor produse. La rândul său, UE va recunoaște și proteja produse originare din Mercosur, precum băutura tradițională braziliană cachaça sau vinul Mendoza din Argentina.

Pe lângă bunuri, acordul include și reguli pentru servicii, investiții și achiziții publice. Astfel, companiile europene ar urma să aibă un acces mai larg la piețele de servicii din America de Sud, iar firmele din UE ar putea participa mai ușor la licitații publice organizate de autoritățile din Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Aceste capitole sunt considerate esențiale pentru companiile mari și mijlocii din UE, care activează în domenii precum transport, inginerie, energie sau servicii financiare.

Un alt capitol important al acordului se referă la standarde și reguli comune. UE a insistat ca acordul să nu ducă la slăbirea normelor europene privind siguranța alimentară, sănătatea publică și protecția mediului.

În document este inclus principiul precauției, care permite UE să limiteze sau să blocheze importuri dacă există riscuri pentru sănătate sau mediu, chiar și în lipsa unui consens științific total.

Tot aici intră și angajamentele legate de protecția mediului, combaterea defrișărilor ilegale și respectarea Acordului de la Paris privind schimbările climatice, aspecte care au devenit punctul principal de conflict politic.

Pe scurt, acordul UE–MERCOSUR prevede:

• eliminarea treptată a peste 90% din taxele vamale între UE și statele MERCOSUR
• reducerea sau eliminarea tarifelor ridicate pentru exporturile industriale europene, inclusiv autoturisme, piese auto, utilaje, produse chimice și farmaceutice
• introducerea unor cote limitate și controlate pentru produse agricole sensibile, precum carnea de vită, carnea de pasăre, zahărul și etanolul
• acces mai larg pentru companiile europene pe piețele de servicii din America de Sud
• deschiderea piețelor de achiziții publice din statele MERCOSUR pentru firmele din UE
• protejarea indicațiilor geografice europene (produse cu denumire de origine) pe piața sud-americană
• menținerea standardelor UE în materie de siguranță alimentară și sănătate publică
• angajamente privind protecția mediului, respectarea Acordului de la Paris și combaterea defrișărilor ilegale
• mecanisme de salvgardare care permit reintroducerea temporară a unor bariere comerciale dacă anumite importuri afectează grav piața internă

De ce este controversat acordul UE–MERCOSUR

Discuțiile despre acordul UE–MERCOSUR au ieșit de mult din zona tehnică și au ajuns în stradă. Deși este prezentat la Bruxelles ca un acord comercial clasic, pentru mulți europeni el a devenit un simbol al tensiunilor dintre comerțul liber, protejarea agriculturii și politicile de mediu. Tocmai de aceea, acordul nu este contestat doar de o singură categorie, ci de fermieri, organizații de mediu, sindicate și o parte importantă a clasei politice.

Cele mai puternice reacții au venit din agricultură. Mulți fermieri din Uniunea Europeană se tem că acordul va deschide ușa pentru importuri mai ieftine din țările MERCOSUR, într-un moment în care sectorul agricol european este deja sub presiune din cauza costurilor ridicate, a regulilor stricte de mediu și a scăderii subvențiilor.

Argumentul lor este simplu: producătorii din America de Sud au costuri mai mici și folosesc standarde diferite, iar competiția cu aceste produse ar putea duce la scăderi de prețuri și la dispariția fermelor mici și medii din UE.

Nemulțumirea s-a transformat rapid în proteste. În ultimele luni din 2025 și la începutul lui 2026, fermierii au ieșit în stradă în mai multe state membre.

La Bruxelles, mii de agricultori au venit cu tractoarele în apropierea instituțiilor europene, blocând traficul și cerând stoparea acordului. În Franța, protestele au fost și mai vizibile, cu coloane de tractoare ajunse în centrul Parisului și mesaje directe către guvern și Comisia Europeană.

Fermierii spun că se simt sacrificați în numele comerțului internațional și că acordul UE–MERCOSUR este doar ultimul exemplu al unei politici care favorizează marile companii în detrimentul producătorilor locali.

Mediul este un alt punct sensibil. Organizațiile ecologiste atrag atenția că stimularea exporturilor agricole din America de Sud poate accelera defrișările, în special în zone precum Amazonul.

Chiar dacă acordul conține capitole dedicate dezvoltării durabile și angajamente legate de Acordul de la Paris, criticii spun că aceste prevederi sunt greu de aplicat în practică și nu oferă garanții clare că defrișările ilegale vor fi stopate

În acest context, acordul este văzut de multe ONG-uri ca fiind incompatibil cu obiectivele climatice ale UE.

Principalele motive de contestare ale acordului UE–MERCOSUR:

• teama că importurile agricole mai ieftine vor afecta fermierii europeni
• diferențele de standarde privind pesticidele, mediul și bunăstarea animalelor
• riscul creșterii defrișărilor în America de Sud, în special în zona Amazonului
• îndoieli legate de aplicarea reală a angajamentelor climatice din acord
• protestele fermierilor din mai multe state UE, inclusiv Franța și Belgia
• percepția că acordul favorizează marile companii în detrimentul producătorilor locali
• nemulțumiri legate de procedura de ratificare și de rolul limitat al parlamentelor naționale

Ce urmează în 2026

Anul 2026 va fi decisiv pentru soarta acordului UE–Mercosur, însă aprobarea preliminară a statelor membre nu înseamnă intrarea automată în vigoare. Procesul trece într-o etapă politică și legislativă mai complexă, în care riscurile de blocaj rămân reale.

Primul pas este confirmarea scrisă a voturilor de către statele membre, urmată de semnarea formală a acordului de către Comisia Europeană și partenerii sud-americani. Această semnare are mai ales o valoare politică și simbolică și nu produce efecte economice imediate.

Pasul-cheie din 2026 va fi votul în Parlamentul European. Eurodeputații trebuie să își dea consimțământul pentru ca partea comercială a acordului să poată intra în vigoare. Aici, raportul de forțe nu este clar. Deși grupurile politice pro-comerț susțin acordul, opoziția fermierilor, a ONG-urilor de mediu și a unor guverne naționale se poate traduce în presiune politică asupra eurodeputaților, inclusiv prin amendamente sau amânări.

În paralel, statele care s-au opus, în special Franța, au semnalat că lupta nu se încheie odată cu votul din Consiliu. Oficialii francezi au indicat că vor continua să conteste acordul în dezbaterea publică și politică și că vor încerca să influențeze votul din Parlamentul European. În unele capitale se discută și despre posibilitatea unor demersuri juridice, dacă se va considera că procedura de adoptare a ocolit parlamentele naționale.

Pentru România și pentru alte state care au votat în favoarea acordului cu rezerve, anul 2026 va fi și un test al mecanismelor de protecție anunțate. Guvernele vor urmări dacă prevederile legate de salvgardare, controale sanitar-veterinare și „frâna de urgență” sunt clare și pot fi aplicate rapid în cazul unor creșteri de importuri sau al unor dezechilibre pe piață. În lipsa unor aplicări concrete, riscul este ca susținerea politică a acordului să se erodeze.

De asemenea, protestele fermierilor sunt de așteptat să continue în 2026, mai ales în statele unde agricultura are un rol economic și politic important. Dacă dezbaterile din Parlamentul European vor coincide cu perioade de mobilizare în teren, presiunea asupra decidenților ar putea crește, iar procesul de ratificare s-ar putea prelungi.

Într-un scenariu favorabil susținătorilor acordului, partea comercială ar putea intra în vigoare provizoriu spre finalul lui 2026, după votul Parlamentului European. Într-un scenariu advers, procesul ar putea fi blocat sau amânat, ceea ce ar menține acordul într-o zonă gri, similară celei din ultimii ani.