Polonia a interzis complet ținerea câinilor în lanț. România nu are încă lege

Polonia a făcut un pas major în zona protecției animalelor: autoritățile au decis interzicerea completă a ținerii câinilor legați în lanț. Potrivit informațiilor, noua lege merge mai departe de simpla interdicție a lanțului și vizează și situațiile în care câinii sunt lăsați să trăiască permanent afară, expuși intemperiilor și izolați social.

Mesajul central al măsurii este unul clar: proprietarii au obligația să ofere condiții decente de viață și să reducă formele de neglijență care pot duce la suferință.

Subiectul a fost comentat la Digi24 de Raluca Băleanu, consilier la Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov, care a subliniat diferențele față de situația din România. „Mi-ar fi plăcut să văd că România a renunțat la acest lanț pentru câini, și nu Polonia, dar îi aplaudăm pentru această decizie”, a spus ea, indicând că exemplul polonez ar putea deveni un reper și pentru alte state din regiune.

Ce prevede schimbarea din Polonia și de ce e considerată „istorică”

Legea adoptată în Polonia interzice complet ținerea câinilor în lanț. În același timp, este menționată și interdicția ca animalele să fie lăsate să locuiască permanent afară, în condiții care le expun la vreme rea și la izolare.

În termeni simpli, nu mai este vorba doar despre un accesoriu (lanțul), ci despre un model de deținere care, în practică, poate însemna lipsă de mișcare, stres, frică, frig sau căldură excesivă și contact minim cu oamenii.

De ce contează această abordare? Pentru că mută discuția de la „cât de lung e lanțul” la „cum arată viața de zi cu zi a câinelui”. Cu alte cuvinte, standardul devine bunăstarea animalului, nu doar evitarea unor abuzuri evidente.

România: reguli parțiale, fără interdicție explicită a lanțului

În România, spune Raluca Băleanu, nu există încă o lege care să interzică folosirea lanțului pentru ținerea câinilor. Ea a explicat însă că există situații în care modul de legare poate fi încadrat ca tratament necorespunzător: „Într-adevăr, dacă acel lanț nu are cel puțin doi metri lungime, se poate considera un tratament rău aplicat câinelui respectiv.”

Afirmația indică o realitate pe care o resimt frecvent comunitățile: în lipsa unei interdicții clare, discuția se poartă adesea pe criterii minime (de tipul lungimii lanțului), iar intervențiile se pot lovi de interpretări și de dificultatea de a demonstra suferința în fiecare caz concret. În plus, chiar și atunci când există reguli, aplicarea lor depinde de sesizări, controale și de capacitatea instituțiilor de a acționa.

Raluca Băleanu a punctat și soluții practice care pot înlocui lanțul: câinele poate sta liber în curte, poate fi ținut într-un padoc sau poate interacționa mai mult cu stăpânul.

Ea a adăugat și o recomandare de bun-simț, mai ales în perioadele de ger:

În plus, când este foarte, foarte frig afară, frumos și bine ar fi pentru câine ca acesta să stea în casă, la căldură.

Dincolo de cadrul legal, Băleanu atrage atenția și asupra unei probleme de mentalitate. În societatea românească sunt „împământenite anumite concepții” despre animale, în special despre câini, care pot duce la exploatarea lor fără preocupare reală pentru bunăstare. Este un punct important, deoarece arată că schimbarea nu ține doar de legi, ci și de obiceiuri și de felul în care proprietarii înțeleg responsabilitatea față de un animal.

În lipsa unor detalii suplimentare despre proiecte legislative aflate în lucru în România sau despre calendarul unor posibile modificări, rămâne de urmărit dacă exemplul Poloniei va accelera discuțiile și la noi.

Cert este că, în acest moment, diferența majoră evidențiată în material este existența unei interdicții explicite în Polonia, în timp ce România operează încă cu reguli limitate și interpretări punctuale ale tratamentului necorespunzător.