Nicolas Sarkozy lansează „Jurnalul unui deținut”, carte în care povestește cele 20 de zile de „iad” în închisoare

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy revine în atenția publică odată cu lansarea volumului „Jurnalul unui deținut”, o carte în care povestește cele 20 de zile petrecute după gratii. Cartea urmează să apară pe 10 decembrie, însă jurnaliștii de la Politico au reușit să obțină un exemplar înaintea publicului larg și au dezvăluit pasaje care stârnesc deja curiozitatea și controversele.

Sarkozy a fost condamnat pentru implicarea unor apropiați în încercarea de a obține finanțare de la regimul lui Muammar Gaddafi pentru campania prezidențială din 2007. Decizia a dus la un moment istoric: niciun alt fost lider francez nu mai fusese încarcerat după al Doilea Război Mondial.

Politico subliniază cu ironie că Sarkozy a stat în închisoare doar 20 de zile, însă cartea are nu mai puțin de 216 pagini, adică aproape 11 pagini pentru fiecare zi. Iar de aici începe un jurnal plin de dramatism, reflecții personale, dar și pasaje care par desprinse dintr-o autoficțiune politică.

Viața din celulă, povestită pe larg

Sarkozy insistă încă din introducere că aceasta „nu este o ficțiune”, deși lectura oferă adesea senzația unei narațiuni construite atent pentru a transmite emoție, dar și indignare.

În paginile consultate de Politico, fostul președinte descrie celula drept un „hotel ieftin”, cu saltele tari, perne „din material plastic” și pături care abia meritau numele. Pentru cineva obișnuit cu confortul vieții politice, experiența pare greu de digerat.

Mai mult, zgomotul din celulele vecine este prezentat ca un adevărat coșmar. Sarkozy povestește cum un deținut lovea ore întregi gratiile, iar în altă parte un apropiat deținut cânta melodiile din „Regele Leu”. În dreptul acestui episod, Sarkozy notează dramatic: „Welcome to hell!”.

Politico remarcă faptul că, în timp ce fostul președinte descrie atmosfera ca pe un „infern”, detaliile rămân adesea surprinzător de banale – ceea ce face textul pe alocuri amuzant și autoironic, chiar dacă neintenționat.

Program strict, mâncare puțină și reflecții multe

Jurnaliștii Politico au remarcat pasajele în care Sarkozy își descrie rutina zilnică. Trezirea devreme, patul făcut imediat, bărbierit și îmbrăcat regulamentar – fără pijama, după cum ține să precizeze.

Micul dejun și prânzul – servit scandalos de devreme, la ora 11:30 – sunt considerate dezamăgitoare. Fostul președinte recunoaște că uneori refuza porțiile puse în tăvi de plastic, inclusiv o baghetă „complet fleșcăită”.

Zilele erau dedicate lecturii, inclusiv romanului „Contele de Monte Cristo”, povestea unei condamnări nedrepte, și unei biografii a lui Iisus. Politico observă că selecția pare un comentariu discret asupra propriei situații: omul politic care se simte nedreptățit și persecutat.

În curtea închisorii, Sarkozy rememorează plimbări „aproape tăcute”, în care fiecare deținut pare cufundat în propria dramă. „Durerea nu iubește zgomotul”, notează el într-un pasaj pe care Politico îl citează cu un amestec de ironie și fascinație.

Politica intră și aici în scenă

Deși cartea este prezentată drept jurnal personal, politica nu lipsește. Sarkozy amintește vizitele soției, Carla Bruni, dar și întâlnirea cu Emmanuel Macron înainte de condamnare. Deși Macron i-a propus transferul într-o închisoare „mai sigură”, Sarkozy a refuzat „preferințele speciale”, deși, paradoxal, a avut bodyguarzi cazați în celula alăturată.

De asemenea, fostul președinte mulțumește Marinei Le Pen pentru sprijin și îl laudă pe Michel Barnier pentru vizita sa, în timp ce o atacă pe Ségolène Royal, rivală din alegerile din 2007.

Politico notează cu ironie că mulți dintre politicienii menționați în jurnal fie sunt criticați, fie lăudați în funcție de atitudinea avută față de Sarkozy în perioada procesului.

20 de zile, o carte și o lecție

Memoriile din închisoare par un prilej pentru Sarkozy de a-și rescrie imaginea, de a arăta că el însuși a plătit prețul deciziilor politice și al acuzațiilor care l-au vizat.

Cartea apare chiar înainte de sărbători și are toate șansele să devină un succes editorial, alimentat de curiozitatea publicului, de notorietatea autorului și de faptul că presa internațională a creat deja o vâlvă mediatică înainte ca volumul să ajungă pe rafturi.

Pentru unii, jurnalul va fi o confesiune. Pentru alții, un exercițiu de imagine. Dar, indiferent de interpretare, este una dintre cele mai discutate apariții editoriale ale finalului de an.