Paradoxul agriculturii românești: exportăm cereale de miliarde și importăm alimente scumpe

România este, pe hârtie, o forță agricolă a Europei. An de an, producțiile de grâu, porumb și floarea-soarelui plasează țara noastră în topul clasamentelor europene. Navele pleacă încărcate din porturile de la Marea Neagră, iar cifrele arată milioane de tone vândute peste graniță.

Cu toate acestea, în timp ce câmpurile dau roade bogate, balanța comercială din sectorul agroalimentar rămâne puternic pe minus.

Datele publicate de Comisia Europeană și Eurostat arată că România a exportat peste 6,4 milioane de tone de cereale doar în prima parte a sezonului agricol 2025–2026, adică mai bine de o treime din totalul exporturilor Uniunii Europene la această categorie.

În același timp, deficitul agroalimentar s-a apropiat de 4,8 miliarde de euro într-un singur an.

Exemplul semințelor de floarea-soarelui și al animalelor vii

România produce mult și, de cele mai multe ori, vinde ieftin. Grâul, porumbul sau orzul pleacă din ferme și ajung pe piețele externe ca materie primă. Problema apare la următoarea verigă din lanț: procesarea.

Dintr-o tonă de grâu se pot obține făină, produse de panificație, paste, biscuiți – toate cu valoare adăugată mai mare. Când această procesare are loc în altă țară, profitul rămâne acolo. România încasează prețul materiei prime, dar pierde câștigul consistent care vine din transformarea ei în produs finit.

Un exemplu este cel al semințelor de floarea-soarelui. România este lider european la producția și exportul de semințe de floarea-soarelui. Însă, în lipsa unor capacități de procesare suficiente, semințele pleacă în afara țării și se întorc sub formă de ulei îmbuteliat, la prețuri superioare.

Situația se repetă și în zootehnie. În primele zece luni din 2025, România a exportat animale vii – oi, bovine și păsări – în valoare de aproximativ 500 de milioane de euro.

În același timp, potrivit datelor Institutul Național de Statistică, majoritatea cărnii de porc consumate pe piața internă provine din import.

Cu alte cuvinte, în timp ce exportăm cereale și animale vii, cumpărăm carne tranșată, preparate, ulei îmbuteliat sau produse finite la prețuri mai mari.

De ce nu ține pasul industria de procesare

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a vorbit în repetate rânduri despre această vulnerabilitate structurală. România are producție, are teren agricol fertil și fermieri performanți, dar nu are suficiente capacități de procesare și stocare comparabile cu cele din statele vestice.

Problema ține de investiții și de modelul economic construit în ultimii ani. După aderarea la Uniunea Europeană, fermierii au investit în utilaje și tehnologii moderne, crescând randamentele. Industria de procesare nu a ținut însă același ritm. Fără fabrici suficiente, fără depozite mari și fără rețele logistice bine puse la punct, materia primă pleacă rapid din țară.

Președintele Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, a explicat că dezvoltarea agriculturii și cea a industriei alimentare nu au evoluat simultan.

Pe o piață unică europeană, unde competiția este puternică, statele care au lanțul complet – de la fermă la produs ambalat – sunt cele care câștigă cel mai mult.

Presiuni externe și costuri în creștere

În ultimii ani, fermierii români au avut de gestionat și alte dificultăți. Costurile cu energia, combustibilul și îngrășămintele au crescut, în timp ce prețurile internaționale la cereale au înregistrat scăderi față de perioadele de vârf. În multe exploatații, marjele de profit sunt tot mai mici.

La aceste presiuni se adaugă instabilitatea climatică. Seceta severă din anumite regiuni a redus producțiile în anumiți ani, iar riscurile sunt tot mai greu de anticipat.

Investițiile în procesare sau în capacități mari de depozitare presupun costuri importante și un orizont de recuperare pe termen lung, ceea ce îi face pe mulți antreprenori să fie prudenți.

Un alt subiect intens dezbătut este acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul sud-american MERCOSUR. Fermierii români se tem că deschiderea pieței va aduce produse mai ieftine din America de Sud, crescând presiunea asupra prețurilor interne.

În lipsa unei industrii de procesare puternice, România riscă să rămână în continuare furnizor de materii prime și piață de desfacere pentru produse finite.

Ce ar trebui schimbat în modelul agricol

Specialiștii vorbesc tot mai des despre necesitatea unei „noi arhitecturi economice” în agricultură. Ideea este simplă: România trebuie să treacă de la un model bazat pe volum la unul orientat spre valoare adăugată.

Asta înseamnă mai multe investiții în procesare, depozitare și logistică, dar și o mai bună asociere a fermierilor. Exploatațiile mici și mijlocii au adesea dificultăți în a negocia contracte avantajoase sau în a susține investiții majore pe cont propriu.

În schimb, cooperativele sau clusterele integrate, în care producătorii, procesatorii și distribuitorii colaborează, pot crea lanțuri economice mai solide.

Statul are, la rândul său, un rol important. Fondurile europene, ajutoarele de stat sau schemele de garantare a creditelor pot sprijini dezvoltarea fabricilor de procesare și a infrastructurii logistice. România dispune de teren agricol vast, forță de muncă și acces la piața europeană. Ceea ce lipsește este legătura eficientă între producție și produsul final.

Miza următorului deceniu este clară: dacă vom continua să exportăm materie primă și să importăm produse finite, deficitul agroalimentar va rămâne ridicat. Dacă, în schimb, reușim să integrăm lanțul de la fermă la raft, o parte mai mare din profit va rămâne în economie.

Până atunci, paradoxul agriculturii românești rămâne vizibil în statistici și în coșul de cumpărături: suntem printre cei mai mari exportatori de cereale din Uniunea Europeană, dar depindem de importuri când vine vorba de alimentele procesate pe care le consumăm zilnic.